Erau odată, într-un sat, doi frați. Cel mare era harnic şi avut. Nu avea copii şi avea o nevastă cam zgârcită. Cel mic toate le făcea pe dos, era nechibzuit şi sărac şi mai avea şi o mulţime de copii.
Fratele cel sărac atâta făcuse pe lângă casă, un prepeleac pentru oale, de aceea lumea îi zicea Dănilă Prepeleac.
Mai avea şi o pereche de boi mari şi frumoşi, dar nu avea car. Se ducea mereu şi îl cerea cu împrumut pe al fratelui său, ca între frați. Odată acesta îi spuse să meargă la târg, să vândă boii cei mari şi să îşi ia unii mai mici, iar cu restul să îşi ia un car.
Danila Prepeleac plecă la târg. Urcând dealul către iarmaroc văzu venind la vale un om care abia mai ţinea un car. I se păru că merge singur şi îi zise omului să ia boii şi să-i dea lui carul. Bucuros de aşa un târg, omul luă boii şi îi lăsă carul.
Dănilă porni şi el la vale, să se întoarcă acasă cu carul. Când se sfârşi valea şi începu alt deal, carul venea înapoi. Îl opri cu greu la marginea drumului şi când trecu un om cu o capră către târg, făcu iar un schimb. Dădu carul şi luă capra. Porni iar către casă. Capra, zburdalnică, cum sunt toate caprele. Sătul de ea, Danila Prepeleac o schimbă pe un gânsac. Gânsacul se puse pe strigat, i-o fi fost dor de gâşte, aşa că îl schimbă şi pe acesta, îl dădu pe o pungă goală.
Dănilă îi mai ceru o dată carul, acum cu boi cu tot, să aducă lemne de foc din pădure. Frate-său i-l dădu, dar pentru ultima oară. În pădure, Dănilă trase carul chiar lângă un copac mare şi gros, ca să cadă direct în car. Când îl tăie, copacul căzu şi zdrobi şi carul şi boii.
Ajuns acasă, îi spuse lui frate-său că e gheţuş în pădure, să-i dea iapa să scoată carul de colo. Frate-său, disperat, zise că era mai bun la călugărie, să nu mai aibă nevastă şi copii pe care să-i chinuie. Nu-i dădu iapa, dar Dănilă o luă pe furiş.
Dănilă Prepeleac ajunse cu iapa În pădure într-o poiană, lângă un heleșteu. Ce-i veni lui, să facă o mănăstire că tot îi zisese frate-său că trebuia să fie călugăr. Însemnă un loc cu o cruce, apoi începu a alege copacii zicând cu glas tare la ce vor fi buni fiecare.
În apa iazului trăiau nişte oameni răi. Scaraoschi trimise un om rău cu un sac cu galbeni, să-i dea lui Dănilă ca să plece de acolo, să nu mai facă mănăstire. Dănilă nu plecă îndată, căci nu putea să care sacul. Se trezi cu alt om rău. Lui Scaraoschi îi păruse rău după atâţia galbeni şi îl trimisese să îşi încerce puterile cu Danila Prepeleac. Cine va câştiga, va lua sacul cu galbeni.
Omul rău luă iapa în spate şi înconjură iazul de trei ori, Dănilă sări pe iapă și înconjură și el iazul, călare. Îi zise apoi răului că el o dusese nu în spate, ci numai între picioare, ceea ce era mai greu, deci el câștigase întrecerea. Omul rău zise să se întreacă la fugă, Dănilă îl puse să se întreacă cu un iepure, spunând că e copilul lui cel mai mic. Când să se ia la trântă, Dănilă îl puse să se ia la trântă cu un urs, zicând că e unchiul lui. Abia scăpă viu răul şi spuse să se întreacă la chiuit.
Chiui omul rău de era să spargă bolta cerului, dar Dănilă îi zise că el are să chiuie şi mai tare. Dacă voia să scape cu urechile nesparte şi capul întreg, să îl lase să-l lege la ochi. Omul rău îl lăsă, iar Dănilă puse mâna pe un ciomag şi îi trase de îl făcu să se arunce în iaz.
Scaraoschi trimise un alt rău, cu un buzdugan uriaş, să se întreacă la aruncat, dar Dănilă îl sperie că îl va arunca în Lună şi el fugi înapoi la Scaraoschi. Acesta trimise altul, să se întreacă în blestemat cu Danila Prepeleac.
Se puse el şi aşa blestemă, că îi pocni un ochi lui Dănilă. Acesta, însă, nu se lăsă. Îi spuse să ia sacul cu galbeni şi să îl ia şi pe el în spinare, să îl ducă acasă, că acolo are blestemele. Îl duse omul rău în zbor, cu galbeni cu tot. Când ajunseră, Dănilă Prepeleac strigă la copii să vină cu blestemele, cu ragila şi pieptenii de pieptănat câlţi şi să îl blesteme cu ele pe rău în legea lor. Copiii au tăbărât pe omul rău şi aşa l-au jumulit că a lăsat şi bani şi tot şi a fugit înapoi.
Danila Prepeleac a trăit liniştit, a mâncat şi a băut fără griji până la adânci bătrâneţe.
