În poezia "Numai poetul" de Mihai Eminescu se prezintă ideea trecerii timpului evidențiate prin diferite figuri de stil și imagini artistice. La nivel structural, poezia este alcătuită din 2 strofe, una cu 6 versuri, cealaltă cu 8 versuri, având rimă împerecheată.
În prima strofă, trecerea timpului este prezentată chiar în primu vers "Lumea toată-i trecătoare", ce semnifică înaintarea în vârstă a omului, ce este influențat de timpul trecător. Comparația "ca și miile de unde" semnifică rapiditatea trecerii timpului, eul liric retrăgându-se în creația sa. Condiția omului de geniu, în comparație cu omul obișnuit, este prezentată în a doua strofă, acesta "zburând ca păsări, omul de geniu își crează universul său. El depășește "nemărginirea timpului" și ajunge la meditație și gândire. Prin metaforele "ramurile găndului", "sfintele lunci", el meditează asupra trecerii timpului iar metafora "sânul mărei infinit" semnifica universul omului de geniu, acesta fiind fără sfârșit.
