“-Oh ! vrea să-l omoare, răcni duioasa mumă, strângînd cu furie copilul la sân.
-Nu-i vreme de stat în gânduri, doamnă, adăogi Spancioc. Adă-ţi aminte de
doamna lui Ştefăniţă-vodă şi alege între bărbat şi fiu.
-Ce zici, părinte? zise sărmana femeie, înturnându-se cu ochi lăcrămători spre
mitropolitul.
-Crud şi cumplit este omul acesta, fiica mea; Domnul Dumnezeu să te povă-
ţuiască. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn; şi
pre cel vechi, Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine. Zicând aceste, cuviosul
Teofan se depărtă.
Ruxanda luă un păhar de argint plin de apă, pe care-l aducea sluga; şi apoi,
mahinaliceşte, lăsă să cadă otrava în el. Boierii o împinseră în camera bolnavului….
Ruxanda ieşi tremurândă şi galbenă:
-Voi să daţi seama înaintea lui Dumnezeu, zise suspinând.”