Luna cea argintie se iveşte de după norii pufoşi ai nopţii. Copacii prind forme ciudate, umbrele lor bântuind aleile solitare.
Vântul adie liniştitor, doar cântecul frunzelor auzindu-se în ecoul nopţii.
Stelele strălucesc pe bolta întunecată, unele dispărând după norii ce se mişcă în bătaia vântului.
Lătratul câtorva câini se mai aude în liniştea nopţii de noiembrie. Felinarele înţepenite, luminează împreună, silenţioase, şoşelele necirculate.
Mă uit cu ochi întunecaţi spre mingea cea argintite, şoptind un " noapte bună".
