Izolare
Neuitatul meu coleg și prieten, azi e joi, în vacanța de primăvară.
M-am trezit foarte devreme, cu noaptea-n cap, cum ziceau bunicii noștri,
am deschis fereastra și acum privesc, din când în când, întunericul de afară, un întuneric ce va fi curând lăptos, amestecând culorile fugitive ale nopții cu proaspăta lumină albă a începutului de dimineață.
Scriu și mă las cuprins de răceala aerului, care intră lejer pe fereastră.
Undeva, nu chiar foarte departe, se aude lătratul unui câine.
Poate că e un câine legat cu lanțul, care se mișcă într-un perimetru limitat,
pe lângă un gard înalt, de fier forjat.
Parcă nu latră amenințător, poate că și mârâie uneori, pentru că sesizez
câteva întreruperi, un fel de pete mici de întuneric, stranii ca o trecere scurtă a vântului rebel printre fragedele fire de iarbă, din preajma castanilor
singuratici și triști.
