(…) Cu cartea de domnița ce plutea deasupra lui, totul începuse sa i fie mai clar. Cuvintele ii alunecau in fata ochilor ca și cum , in loc sa citească o carte noua, ar fi patinator câștigător la concurs pe țara. Acesta, cum se uita cu coada ochilor printre paginile cărții, ii multumi domniței și se duse acasă. Acum nu putea dormi. Trebuia sa afle cum , contra gravitația, acea domnișoara putea zbura.
S-a băgat cu capul sub patura alături de lanterna lui cea mai luminaoasa și cartea nou primită. A răsfoit pagini după pagini și nimic. Totul era un mit. Totul suna a minciuna. Însă cum nu mai știa sa distingă realitatea de ficțiune din cauza întâmplării , a încercat.
S-a urcat intr un copac și a s-a aruncat de acolo, așa cum ii sugera cartea, iar acesta căzuse in nas, vecinii lui râzând de el.
- Uite l și pe “ săritorul ăla “ ! Ce o fi făcând cu cartea aia de păsări? Mai nou se crede animal vrea sa zică. Iar ambi copii punguța in ras și plecată înapoi in casa.
Băiatul încremenise. Fusese păcălit și acum avea și nasul spart. Cu rusine a venit in casa și i-a spus mamei sale ca a alunecat pe iarba umeda.
