Răspuns:
Pierdut in suferinta de Mihai Eminescu
Poezia prezinta printre temele romantice si antiteza trecut -prezent. “Nimeni nu-ntreaba cine este sau era....” . Acest vers arata dezamagirea poetului la indiferenta comuna a tuturor oamenilor ce nu apreciaza efortul artistic ce razbate sa ajunga arta poetica. Poetul se aseamana unor fenomene efemere, ce dureaza foarte putin si despre care iti ramane o vaga impresie. El este “suflare”, “sunet”, “scanteie”, “lacrima”. In strofa a doua poetul de identifica cu “o boaba de spuma, un cret de val, un nume”. Prin aceasta comparatie arata alegerea anonimatului in ciuda unei identitati cunoscute dar fara apreciere. Profunda lui nemultumire fata de acesta poastura a unei singuratati neintelese, este accentuata in penultimul vers al poeziei : “Mai bine niciodata, el n-ar fi fost pe lume”. Suferinta sa nu ...
Fiecare din cele trei elemente are o semnificatie aparte : codrul-simbol al permanentei vegetale sugereaza eternitatea iubirii , personificarea izvorului ( prezent in fiecare din operele de dragoste ale lui Eminescu sub mai multe forme cum ar fi „apa” , „balta”) prin intermediul verbului „tremura”, epitetul metaforic „plecate (crengi)” si metafora „prispa cea de brazde” evidentiaza comuniunea dintre om si natura ocrotitoare, partasa la bucuria dragostei. Imaginile vizuale se contopesc cu cele auditive pentru a reda cat mai expresiv tabloul locului ocrotitor pentru poet ( „Care tremura pe prund” , „crengi plecate o ascund” )
