1. Precizează valoarea morfologică a cuvintelo scrise mare
În aer E o răcoare dulce ş-un miros sănătos de câmp şi de pădure. NICIUN zgomot, nicio mişcare, nicio adiere de vânt nu se simte. Copacii, cu frunza neclintită, par zugrăviţi. Brobonit de rouă, pământul doarme încă în lumina umedă şi nehotărâtă a dimineţii. Cerul se dogoreşte ca de bătaia unei flăcări; o pulbere fină de aur se ridică din spatele codrului şi se împrăştie în sus ca şi cum ar sufla-o gura unui vulcan. CATIVA nori zgrunţuiţi, ce plutesc în albastrul cerului, prind a se rumeni pe margini. Deodată, o suliţă de foc străpunge perdeaua de arbori. Porţile zilei se deschid, şi, în valuri, curge lumina pe văi. Pământul tresare din somn, vesel şi plin de viaţă, sub calda binecuvântare a soarelui. (…)
Cum ieşim din vatra satului, cotim la stânga şi intrăm, pe spintecătura Jiului, în strâmtoarea munţilor. E de o frumuseţe negrăită drumul ACESTA până sus, la Polatiştea. Nicăiri n-am văzut desfăşurate cu atâta măiestrie, în acelaşi cadru, cele trei mari podoabe ale pământului – munţii, pădurile şi apa – ca în trecătoarea aceasta spre Petroşani. Şoseaua, o prispă netedă scobită-n brâul stâncos al muntelui, merge şerpuind pe marginea Jiului, CARE-şi taie voiniceşte albia-n piatră. Codrul răsună de vuietul undelor călătoare. De o parte şi de alta se desfac, în felurite îndoituri, înălţimile sălbatice ale Carpaţilor, unele goale, colţuroase – prăbuşituri deschise ca nişte răni în mijlocul desişurilor verzi –, altele rotunde, acoperite de păduri mari, întunecoase, nestrăbătute încă de pas omenesc. Privelişti neaşteptate, uimitoare, pururea altele, se dezvălesc la FIECARE cotitură a drumului...