începând cu secolul al IX-lea, populația Europei a crescut, datorită climei mai calde şi a unei alimentații mai bune;
din secolul al XI-lea, s-au realizat progrese tehnice în agricultură, meşteşuguri şi transporturi, uneltele au fost perfecţionate şi s-au construit mori de vânt sau de apă;
viaţa colectivităţile umane era influenţată de evoluţia mediului (seceta, inundaţiile), precum şi de bolile timpului precum marea ciumă din 1347-1348
în urma creşterii populaţiei, s-au mărit şi suprafeţele agricole şi numărul aşezărilor omeneşti.
satele aveau un număr mic de locuitori şi erau formate din vatra de locuit, loturile ţărăneşti şi proprietăţile comune (păduri, păşuni, ape etc.);
principala ocupaţie era agricultura;
obiectele necesare erau produse în gospodărie, dar existau şi diferiţi meşteri în sat (fierari, cojocari);
casele erau construite din lemn, cu 1-2 camere şi cu mobilier sărăcăcios;
principalele alimente erau fructele şi legumele, carnea era consumată mai rar;
biserica satului era locul de întrunire; duminica, după slujbele religioase, acolo erau discutate problemele importante ale comunităţii;
o parte din pământul satelor aparţineau unui nobil, pentru care ţăranii munceau un anumit număr de zile anual.
