Vale și fum
Era o zi de vară... O vară de iunie, ușor nedumerită, lăsată molatic peste adierea unui zefir, abia șoptit.
Trenul se puse cu greu în mișcare, iar prin ochiul de geam fluturau acum îndrăznețe tufe de măceș...
Am fost trezit din extazul naturii... de ușa care se deschise rulând monoton.
Un bărbat robust, vizibil nebărbierit, mă salută și ceru învoire să intre. Am clătinat din cap.
Afară, soarele luneca repede peste umbrele norilor răzleți, rătăciți pe marea albastră a cerului.
Un foșnet, repetat-repetat, se suprapunea peste plutirea roților de tren, iar la o frână bruscă, la intrarea pe un pod, compartimentul se umplu cu foi de hârtie, ce curgeau bezmetic dintr-un dosar galben-pătat.
Bărbatul de alături începu să le adune, vizibil stingherit. Aproape de mine aterizase o coală albă, pe care o luai și,
doar pentru câtevaclipe, îmi sări în ochii textul :
"apusul are o umbră insesizabilă unui pictor."
Un zâmbet mi-a înflorit pe față, iar degetele mele tremurătoare au înapoiat foaia de hârtie acelui om, de la care am auzit un ceva amestecat, ce-ar fi părut a fi "mulțumesc".
Peste ani, spre începutul altui secol, hoinărind prin câteva librării, am zărit o carte pe coperta căreia scria cuvântul Revelații, dar cu penultimul i scris invers, cu punctul în jos... Am răsfoit-o și... pe negândite, la pagina 96, sus, am citit:
„Și totuși, toate acestea
să nu te bucure,
pentru că apusul
are o umbră insesizabilă unui pictor.”
Brusc mi-am amintit dosarul galben-pătat și ploaia de hârtii, mai mari și mai mici, din compartimentul trenului, acelui tren legănat, ce abia plecase din Pietroșița.
Iar pe ultima copertă a cărții era el, era omul de atunci, omul ce culegea și stângea la piept umbrele lacrimilor, numite poezii.
