Răspuns :
Răspuns:
El lua toate deciziile în țară.Era comunist.Dacă te găsea afară după ce se lăsa întunericul te lua și te băga la pușcărie.Era decât un program de știri(TVR1) și ei nu băgau tot ce se întâmpla în țară la știri,ca oamenii să fie proști ca sa poată să-i manipuleze.Copii mai mergeau la școală și sâmbăta.La ora 21:00-22:00 le tăia curentul la oameni,stateau oameni cu lumânarea.
În toamna anului 1989, Nicolae Ceauşescu a avut dreptate când a afirmat că personalităţi politice de la Bonn acţionau în scopul reunificării Germaniei. Liderul politic român aborda subiectul respectiv de pe poziţii staliniste, acuzând de fiecare dată guvernul Republicii Federale Germania de faptul că sprijinea „cercurile revanşarde, fasciste”. Cuvintele sale proveneau din arsenalul propagandistic al P.C.R. din perioada interbelică şi putem presupune că Nicolae Ceauşescu le-a preluat de la Gheorghe Gheorghiu-Dej. În opinia lui Nicolae Ceauşescu, sprijinirea regimului comunist est-german, creat cu forţa de către sovietici după încheierea celui de-al doilea război mondial, constituia o datorie a preşedintelui României. Cancelarul vest-german Helmut Kohl avea o părere contrară şi a reuşit să o impună fără violenţă în toamna anului 1989, în ciuda tuturor discursurilor de condamnare rostite de Nicolae Ceauşescu. Pentru a înţelege ce anume s-a întâmplat în luna decembrie 1989 în România, considerăm că este necesar să cunoaştem în detaliu şi reacţiile pe care le-au avut Nicolae şi Elena Ceauşescu în momentele de criză prin care au trecut alte state comuniste din Europa, în timpul Războiului Rece. Comparaţiile noastre foarte frecvente cu situaţiile dificile apărute în R.P. Polonă pot fi considerate subiective dintr-un motiv personal, pe care l-am amintit în introducerea volumului „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019). Cu toate acestea, există suficiente motive obiective, care ţin de domeniul informaţiilor şi care ne determină să continuăm cercetarea comparativă, în oglindă, a evenimentelor care au avut loc în România şi Polonia, în acelaşi timp, în perioada Războiului Rece. De exemplu, pentru a ţine sub un control permanent masele de cetăţeni din România care mergeau la biserică şi nu erau membri ai P.C.R., Nicolae Ceauşescu a hotărât crearea Frontului Unităţii Socialiste – organizaţie care a avut primul congres în anul 1974. Din păcate, nu au fost analizate niciodată cauzele care l-au determinat pe Nicolae Ceauşescu să decidă după cinci ani înregimentarea în Frontul Unităţii Socialiste a tuturor preoţilor din România. Să fi fost, oare, vorba despre o înţelegere, de către liderul suprem al P.C.R., a pericolului pe care îl reprezenta papa Ioan Paul al II-lea pentru statele comuniste aflate în Europa Centrală şi de Est? Se temea Nicolae Ceauşescu de faptul că preoţii din România puteau să desfăşoare acţiuni împotriva regimului său, în condiţiile în care suveranul pontif sprijinea acţiunile preoţilor din Polonia împotriva autorităţilor de la Varşovia? A discutat, oare, Nicolae Ceauşescu despre un asemenea subiect cu Todor Jivkov, în luna octombrie 1979? Sunt doar câteva întrebări la care ne vom strădui să găsim răspunsurile în cursul cercetărilor noastre ulterioare.