Spre seară
Craver privea în gol... Întinse mâna și luă ceașca de ceai, aburind.
Un ceai verde, în acele zile toride din August, era miraculos!
Și cum privea în gol, șopti peretelui din fața sa: „dat afară din casă la țară...”
Mai sorbi puțin din ceașcă, apoi continuă, cu ochii închiși:
„6 litere, primele trei, CER”.
Sună telefonul, câteva acorduri din ”Toamna” lui Vivaldi...
„Hai frate la o bere, că ne topim de tot”, auzi el o voce cunoscută.
Turnară berea în pahare înalte, o bere rece, spumoasă, intens fremătătoare.
“Noroc!”
“Noroc”, zise și Craver, privind cum amicul său, Jean-Louis, soarbe cu nesaț,
din paharul înalt.
În difuzoarele din Sediu, așa numeau ei cârciuma, se rostogolea violent o melodie și, uneori, un glas de bărbat:
”Cer dac-aș fi
Deasupra ta,
Cu burniță de vară
Ți-aș răcori umbra,
Totdeauna spre seară,
Spre seară, spre seară...”
Craver deschise ochii, mai privi o dată peretele alb,
luă ceașca de ceai, din care se ridicau încet firișoare de abur.
Cu o mișcare sigură, creionul galben, renumitul creion Jean-Louis,
scrise, în acel rebus, ultimul cuvânt : CERDAC.
