era o zi oarecare alta, in care am decis împreună cu părinți mei sa mergem la bunica împreună cu sora mea, iar ei au acceptat. am inceput sa ne pregătim și am luat-o la drum cu mașina. drumul este foarte frumos , munții sunt plini de zăpadă, cerul este de un albastru deschis și senin, dar este frig! iar priveliștea parca e luată dintr-un moment de basm. trecuseră 2 ore iar aceasta familie ajunsese la bunici lor. am bătut la poarta iar sora mea Roxana a dăruit în fața sa o salute pe bunica:
-Buna bunic, ce mai faci? Vino sa te iau în brațe
-Bine Roxana! tu ce faci?
-Bine bunica, deabea așteptăm să ajung la tine!
noi am intrat în bunica bunicii unde ne aștepta un miros înmiresmat de tei și plăcintă de mere deabea coapta. Roxana a mai vorbit cu bunica despre școală și ce se mai întâmplă în acel sat și ne-am pus la masa. mâncarea este așa de bună de parcă am manca la un restaurant de 5 stele.... ba nu, 1000 stele! mâncarea era așa de bună încât îți lingeai farfuria. după ce am mâncat am mers să ne plimbam cu bunica prin sat și să ne arate ce mai e nou. ne apucase nostalgia. toate locurile de când eram mici și ne jucam in ele erau așa de frumoase că pe atunci. parcul cu leagănul roșu și un tobogan albastru ne adusese o grămadă de amintiri. a fost foarte frumos. venise seara așa că am mâncat cina și neam culcat.
a fost așa frumos la bunica...
