1
a) Citeşte fragmentul.
„După ce am fost duşi de valuri cam vreo leghe şi jumătate, a potopit peste noi un val uriaş,
înghiţindu-ne. Ne-a lovit cu atâta furie, încât barca a fost răsturnată într-o clipă. Nimeni n-ar
putea descrie întunecarea ce am simţit în clipa aceea. Cu toate că ştiam bine să înot, nu mă
puteam strecura printre valuri, ca să-mi recapăt suflul. Numai după ce am fost dus departe spre
ţărm şi valul s-a retras, m-am aflat pe nisipul aproape uscat. Văzându-mă atât de aproape, cu
puțina suflare şi prezenţă de spirit ce îmi mai rămăsese, m-am ridicat în picioare, străduindu-mă
să ies la mal înainte de a fi prins de valul următor. Curând mi-am dat seama că nu era cu putinţă
să scap de el, căci apa venea în urma mea înaltă cât un munte şi furioasă ca un duşman împotriva
căruia nu aveam nici un mijloc de apărare. Acoperit din nou de ape, am rezistat şi mai bine.
Văzând că valul se retrage, m-am opintit şi, deodată, am simţit pământul sub picioare. M-am
odihnit o clipă numai, apoi am luat-o la fugă spre mal. Marea însă venea din nou în urma mea. De
două ori am mai fost ridicat şi dus înapoi de valuri şi de două ori am ajuns înapoi pe nisip.
Ultima dată era să-mi fie fatală, căci valurile m-au zvârlit, lovindu-mă de o stâncă. Am
rămas câtva timp fără cunoştinţă. În clipa în care marea venea să mă înghită din nou, m-am
trezit. M-am agăţat cu toate puterile de stâncă şi mi-am ținut răsuflarea.
Acum valurile nu mai erau aşa de înalte, fiind mai aproape de mal şi când valul s-a tras iar
înapoi, am luat-o din nou la fugă, ajungând de data aceasta atât de aproape de uscat, încât valul
următor, cu toate că m-a acoperit, n-a mai fost în stare să mă ia cu el.”
(, Robinson Crusoe", Daniel Defoe)​