Explicație:
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Și pe rău e numai fum.
Vântu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coasta vin țipând
Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac că roată morii;
Și de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrăbii gureșe, când norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncaierate puși;
Cei mai mici, de foame-aduși,
Se scancesc și plâng grămadă
Pe la uși.
Colo-n colț acum răsare
Un copil, al nu știu cui,
Largi de-un cot sunt pașii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul
Și-o târăște-abia, abia:
Cinci că el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Mă-să l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Și s-avanta, și se crede
Că-i bărbat;
Cade-n brânci și se ridică
Dând pe ceafă puțintel
Toată lână unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.
Și tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ții!
Colo, zgomotoasă gloată,
De copii!
El degrabă-n jur chiteste
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceață năvălește
Pe-ntrecut.
Uite-i, mă, căciulă, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa șapte sate
Adăpost! Autor:George Coșbuc
