Răspuns:
Nuvela ”Itic Strul, dezertor” de Liviu Rebreanu este povestea tragica a unui soldat evreu pe care asprimea regimului si locotenentul antisemit l-au facut sa-si puna capat zilelor, considerand ca ii este mai bine mort decat sa fie dezertor.
Personajul central al nuvelei este Ițic Ștrul. Portretul acestuia este esențial pentru înțelegerea operei de față, întrucât este vorba despre o nuvelă psihologică, în care accentul cade pe destinul personajului principal.
Personaj principal, masculin, individual, Ițic Ștrul este un soldat român evreu, aflat în lupta de partea României în Cel de-al Doilea Război Mondial. Fiind personajul central al nuvelei, acesta este caracterizat atât în mod direct, cât și indirect, el reprezentând punctul principal de interes în cadrul textului. În primul rând, Ițic Ștrul dezertor este povestea tragică a unui soldat evreu pe care asprimea regimului și locotenentul antisemit l-au făcut să-și pună capăt zilelor.
După părerea mea, Ițic aspiră la condiția de soldat brav, care-și face datoria față de patrie.
Tensiunea care apare din rândurile nuvelei se face în mod gradat. La început, ea apare ca o nedumerire a soldatului evreu asupra comportamentului căprarului, apoi ea se intensifică, nedumerirea transformându-se într-un sentiment de panică, Ițic simțind că viața lui este în pericol. Tensiunea atinge cotele maxime când căprarul îi mărturisește adevăratul scop al misiunii, nedorind să poarte în suflet vina unei crime premeditate, dar nu de el, ci de locotenent care, făcând abuz de putere, încercă să pună pe primul plan concepțiile sale rasiste, în locul unei prietenii adevărate (ca cea dintre Ițic și căprarul Ghioagă).
În ultimele sale clipe, Ițic vrea să moară demn, fără ca onoarea să-i fie pătată de actul dezertării, silindu-l să apeleze la unica portiță de ieșire din criză: sinuciderea.Totuși, sinuciderea nu este un act de lașitate, ci unul de curaj.
Portretul fizic al personajului este realizat cu atenție sporită asupra detaliilor, din trăsăturile fizice ale personajului deducându-se și o parte dintre cele morale. Astfel, Ițic „avea un gât înalt, uscat, cu vinele umflate, cu o piele foarte roșie și puțin zbârcită, punctată cu pistrui cafenii cât urmele de vărsat”. De aici deducem faptul că personajul are o constituție relativ firavă, curajul dobândit pentru lupta în război provenind dintr-o dragoste sinceră față de patria sa. Părul lui era „cărămiziu, rar și murdar”, acoperindu-i „fălcile, împreunându-se cu mustățile și urcându-se pe obraji până pe sub ochii verzi, vioi și parcă veșnic speriați. Din mijlocul feței păroase și roșcovane, nasul coroiat și subțire se ridica brusc, dominator, dându-i o înfățișare veselă, chiar când ochii și gura se umpleau de tristețe. Capul totuși părea prea mare pentru trupul lui pipernicit, slăbuț, pe care hainele militare groase, sacul din spinare și arma grea te miri cum nu-l doborau”
În concluzie, Ițic a pus mai presus de viață onoarea care îl conducea în cadrul vieții miltare și a învățat să-și învingă timiditatea și teama de eșec prin acest gest de bravură. Sinuciderea este considerată de cele mai multe ori un act de lașitate, însă, în această operă, ea dovedește curajul lui Ițic de a-și ajuta prietenul și, în același timp, de a-și păstra onoarea.
Explicație: