Răspuns:
Zidul, construit peste noapte, devenea mai înalt pe zi ce trece, iar speranțele fetei de a-și reuni familia se diminuau în fiecare zi care trecea. Încă mai existau trei persoane care îi luminau ziua mamei ei, Fritz, fratele ei, și Anna, prietena ei cea mai bună. Până într-o zi, când fratele ei împreună cu Peter, cel mai bun prieten al lui, și fratele Annei aveau să fugă cu o mașină în Vest.
A doua zi, ei vor vedea la știri că tentativa lui Peter a eșuat, iar el a fost împușcat mortal în spate, iar familia Annei va afla că Gerta și Fritz au știut despre fugă. Același lucrul îl vor afla și ofițerii care lucrau la Das Ministerium für Staatssichherheit (Serviciul secret al R.D.G., adică Republica Democrată Germană), ce le vor deschide Gertei și lui Fritz dosare care îi vor defavoriza în găsirea unui loc de muncă bine plătit, sau mersul la universitate, ceea ce îl va obliga pe Fritz să se înroleze în armată la vârsta majoratului.
Ei găsesc un buncăr antiaerian care trecea pe sub Zid și cu ajutorul căruia ar putea săpa un tunel și să fugă în Vest. Casa în care au găsit buncărul au botezat-o Casa de Bun-Venit, deoarece au găsit la intrare o plăcuță pe care scria ‚‚Wilkomen!’’ (Bună ziua! în germană).
Aceștia se apucă de treabă, dar Frau Eberhart, vecina băgăcioasă, îi urmărește îndeaproape. La scurt timp, mama lor pleacă la țară ca să aibă grijă de bunica Gertrude, care își rupse piciorul.
Copii săpau și tot săpau, dar pământul era din ce în ce mai greu de escavat. Își făcuseră chiar și o stratagemă: Fritz săpa, iar Gerta scotea pământul din tunel și-l arunca în iazul de lângă casă, prefecându-se că spală rufe, ca să nu atragă atenția ofițerilor Stasi (prescurtarea de la Staatssichherheit).
Însă Frau Eberhart îi toarnă ofițerilor, după ei vine unul singur: domnul Müller, care îi poate împușca oricând.
Sper sa-ti fie de folos, succes!
