Răspuns:
II. 1. Monarhia senioriala
Folosirea sistemului relatiilor de vasalitate, considerat la inceput un mijloc de buna guvernare, a condus sub urmasii lui Carol cel Mare la destramarea imperiului si formarea unor numeroase centre de putere la nivel local. Regii stapineau doar nominal teritoriul statului, puterea reala fiind exercitata de diferitii feudali locali (principi, duci, comiti, marchizi, baroni, castelani, etc.). Regasim aceste fenomene de faramitare feudala, intovarasite adesea de anarhia ce caracterizeaza slabirea puterii centrale a monarhului, in Franta secolelor IX-XI, in Germania in secolele XIII-XV, etc.
Faramitarea feudala a facut ca titlul monarhic in Occident sa fie mai mult nominal, autoritatea regelui asupra teritoriului regatului sa fie proportionala cu resursele pe care i le punea la dispozitie domeniul funciar stapinit in nume propriu. Regele isi datoreaza autoritatea pe care o mai are faptului ca teoretic este suzer 959b18j anul tuturor marilor seniori ai regatului si nu poate fi vasalul nimanui. Bazindu-se pe sistemul relatiilor de vasalitate si pe atributiile de mare senior pe care regele le are pe domeniul sau personal, aceasta etapa din evolutia statului medieval poate fi numita a monarhiei senioriale.
Monarhia este o institutie care garanteaza mentinerea unitatii tarii in fata pericolelor externe dar si interne, reprezentate de o excesiva faramitare a autoritatii. Regele este superior celorlalti mari seniori din cuprinsul regatului prin ungere, ceremonie cu caracter religios care subliniaza faptul ca detine autoritatea de la divinitate.
