Cu trenu
Era o zi frumoasa de toamna. Eu si cu Dana ne hotărâsem acum 2 saptamani sa mergem la bunici. Aveam doua bilete de tren. Inca 4 zile si trebuia sa mergem. Au trecut zilele. Era ziua cand trebuia sa mergem la bunici. Ne am dus inainte intr un parc micut din centrul orașului. Acolo, Dana s a intalint cu prietena sa, Mariana. Au stat ce au stat de vorba si la un moment dat ma uit la ceas, era 16:00, peste 15 minute trebuia sa fim in statie. Cand Dana a vazut si ea ora, i a zis Marianei ca trebuie sa plecam. Din fericire ajunsesem la timp. Ne urcasem in tren, ne pusesem in cel mai bn loc pt ca avea o priveliște minunata. Se vedeau frunzele colorate care cadeau lent din copaci, cerul era cel mai frumos din toata experienta, era senin, si de vedeau randunelele care plecau spre tarile calde. In tren, fix in fata noastra era un domn, se holba la Dana, era foarte ciudat, ea se speriase foarte tare asa ca se dusese la el. L a intrebat de ce se uita la ea, el nu a vrut sa răspundă. Dana de obicei nu era o fire vulcanica dar atunci se enervase, nu era obisnuita sa se holbeze lumea la ea pt ca i nu i plăcea sa fie foarte admirata. Cand am văzut ca era atat de nervoasa m am dus la ea si am calmat o, se calmase foarte usor, era obosita, se culcase in bratele mele. Adormisem si eu. Ne trezisem fix cand ajunsesem la bunici. Pot spune ca a fost o zi încurcată dar eram fericiți ca nu am patit nimic!
