Răspuns :

Ziua şi noaptea se lucra la încărcarea vapoarelor. Numai în miezul zilei portul era mort. Sub

ploaia de aur a soarelui de vară natura întreagă dormea moleşită. Nici o adiere, nici un semn

de viaţă. Pământul şi apa, oameni şi animale cădeau parcă deodată într-o adâncă letargie. Nici

o vieţuitoare nu mai mişca pe cheiurile înfierbântate. Când soarele ajungea la zenit, portul mut,

poleit într-o lumină orbitoare, părea în arşiţa zilei un oraş mort, adormit printr-o vrajă,

pietrificat de veacuri – un oraş fantomă.

O pulbere vaporoasă vibra în unde, plutind în zare ca o muselină transparentă. În rada

portului, departe, sub un cer de porţelan, două vapoare negre, zăceau ancorate, fixe, ca nişte

jucării ţintuite pe marea netedă, albă, sclipitoare ca o placă de mercur.

Lungiţi la rând, sub peticul de umbră la baza piramidei de bulgări de cărbuni, dormeau

doborâţi hamalii, negri, pe jumătate goi.