Când am aflat ca urmează aceasta stare de urgentă, am luat totul foarte in serios. Mi-am zis ca o sa încui usa de la intrare și nu o sa mai pășesc pragul.
Partea mai puțin plăcută din toată treaba aceasta a fost ca am început sa ma plictisesc rău. Pana intr-o zi când am început sa aud zgomote de fiecare data când intram in sufragerie. Și eu și mama am început sa cercetam încăperea, ne era frica sa nu găsim șoareci și tot felul de balauri. Nimeni nu a găsit nimic și a început sa mi se facă frica sa stau acolo. Am început sa-mi folosesc talentul la conspirații și mi-am dat seama ca vinovata era păpușa de portelan ce se uita fix la ceasul de pe peretele celălalt.
Probabil și pe mama o apucase o plictiseala groaznica, așa ca a început sa facă curățenie, ceea ce ma mira căci tot timpul se plânge când e nevoită sa o facă. In timp ce ștergea geamurile de la sufragerie a observat ca pe pervaz era un cuib de păsări.
Acum stau cu drag și ma uit la ele, ba chiar am găsit un motiv pentru care sa ma uit pe fereastra și sa nu mai vad pustietate.
