Explicație:
LA OGLINDA - Poezie de George Cosbuc publicata pentru intaia oara in Convorbiri literare, nr. 1 (1 aprilie) 1890, p. 43 - 46, purtand indicatia "Bucuresti, martie 1890". Cunoscuta lirica cosbuciana a fost mai apoi inclusa in toate editiile antume ale volumului Balade si idile (1893).
Intr-unul din cele mai bune studii monografice consacrate operei poetice cosbuciene, Petru Poanta definea idilismul cosbucian drept "o sensibilitate naturala // prezidata de un cod", ceea ce il determina sa vorbeasca de un "cod al eroticii" si de "o senzualitate cvasi-cerebrala", de "ceva de un farmec aparte, intre instinctul rationalizat si joc".
Aici si trebuie cautata originalitatea poetului care in erotica nu urmeaza modelele clasice, in speta greco-latine, asa cum s-a afirmat.
In idile accentul "cade pe peripetie" (P. Poanta), pe "un accident, un capriciu al dragostei", si care luate "in totalitate reprezinta nu o monografie a varstei ingenue, ci cantecul ei obiectivat (M. Tomus).
In idila La oglinda, debutul crizei puberale surprinde eroina intr-o patima monologala ce creeaza impresia de joc gratios si subtil si de mic spectacol.
Invadata de feminitatea instinctiva si de erosul premarital, fata se contempla in oglinda, descoperindu-si cu ingenua incantare frumusetea, robustetea fizica si morala si de asemeni constiinta valorii proprii exprimata cu o infinita gingasie si delicatete. Nubila fata imagineaza un eros conform acelui cod al eroticii rurale simple si naive, al carui farmec este sporit de nota de mister, de ingenua curiozitate, introdusa discret in vointa de iubire a fetei, marturisita indirect.
