Clitic = un cuvânt de sine stătător, care se pronunță împreună cu un alt cuvânt, de care este legat.
Aceste clitice pot fi de două feluri: proclitice și enclitice. Proclitice sunt cele care stau în fața cuvântului de care sunt legate și enclitice sunt cele care stau la sfârșitul acelui cuvânt. Pe lângă cliticele pronominale, în limba română și articolele sunt clitice. Cred că cel mai bine e să-ți exemplific, probabil că așa vei înțelege la ce mă refer.
În cazul articolelor, proclitice sunt cele nehotărâte: un oraș, o fată, niște cărți etc. Articolele hotărâte sunt enclitice: băiatul, curtea, copacii etc.
În cazul pronumelor personale, cele clitice sunt cele neaccentuate. Exemple: ți-am spus; le-a povestit; am văzut-o pe Corina; i-a dat flori; vorbindu-mi, părea foarte entuziasmat etc.
Sper că acum ai înțeles la ce se referă „clitic pronominal personal” și știi cum trebuie rescrisă proproziția dată. Oricum, mai întâi trebuie să identifici complementul direct din propoziție, care răspunde la întrebarea „ce?” Ce mi-au plăcut? Călătoriile. O varintă de răspuns ar fi următoarea: „citind cartea, le-am îndrăgit mai mult ca oricând”.
