Învăţătorul meu are multe chipuri, vorbeşte în multe feluri, e când femeie, când bărbat, are drag de ceea ce face şi, mai ales, mă însoţeşte pe mine peste tot, încă din prima zi de şcoală. Înţelegeţi de ce nu puteam să las toată viaţa să treacă pe lângă mine fără să vă vorbesc despre Învăţătorul meu.În copilărie am fost teribil de superficial, parcă aş fi ştiut că urmează să devin bărbat. Am remarcat imediat faptul că primul meu învăţător era o femeie.
Atât de frumoasă încât putea să nu ştie nimic despre copii sau despre ce are de făcut că nu mă interesa. Mi-am lăsat mama înlăcrimată de emoţie, m-am uitat la copiii care plângeau ca la nişte proşti şi mi-am urmat obiectul fascinaţiei aşa cum urmează o molie lumina unui felinar. În următorii patru ani, printre bastonaşe, înmulţiri cu 2 şi cu 3, pete de tempera pe uniformă şi păduchii luaţi de la un coleg mai darnic prin intermediul chipiului, am aflat că superficialitatea nu-i bună, că femeia e şi deşteaptă, nu doar frumoasă şi că Ana are mere. Şi altele, dar a venit clasa a V-a şi am întâlnit dintr-o dată Învăţătorul Cu O Mie De Feţe.
