Titlul poeziei se constituie dintr-o afirmație („Afară-i toamnă”) aparent simplă, dar cu înțeles complex. Astfel, toamna reprezintă, pentru Eminescu, un context al contemplării melancolice a propriei existențe. Ceea ce se vede „afară” este, în poezia eminesciană, o replică a stării interioare a eului liric.Alături de „Când însuși glasul” și „Sunt ani la mijloc...”, sonetul „Afară-i toamnă” a fost publicat în revista „Convorbiri literare”, în anul 1879. Opera aparține speciei literare a sonetului, reflectând echilibrul desăvârșit al tematicilor poetice cu diversele modalități de exprimare.
