Cratima[-]:Leagă cuvinte diferite ce formează silabe comune, prin elidarea unor vocale sau nu:te-au văzut .imperative si gerunzii cu pronumele reflexiv sau personal postpus(du-te!, ducându-se,ducându-le).Separă elementele formei inversate a perfectului compus: „venit-ai” adjective posesive postpuse substantivului, în expresii de tipulmaică-sa, taică-su .Marchează o schimbare de topică (de ex. postpunerea pronumelui în raport cu verbul :Huleşte-le!), efectul expresiv fiind acela al mutării atenţiei asupra verbului şi constituireaad hoc a unei aliteraţii.elemente componente nesudate ale unui cuvânt compus:câine-lup, dus-intors. În poezie, are rolul de a păstra măsura versului prin reducerea numărului de silabe-elidareaunui sunet- (necesităţi prozodice) şi de a marca rostirea legată a două cuvinte. Ca figuri destil fonetice, intră în categoriasinerezei (transformarea unui hiat în diftong:de-abia), asinalepsei (reducerea unui diftong la o singură vocală:d-abia), aaferezei (suprimarea unuisunet iniţial:nalt ), aapocopei (suprimarea unui sunet final: pân’ să).
Virgula [,] izolează o propoziţie incidentă, cu rol explicativ :”Am fost,îi zise, aci de faţă” izolează un vocativ sau o structură în vocativ de restul enunţului :”Stihuri, acum, porniţi, vă scuturaţi” ( T.Arghezi ,Epigraf )marchează coordonarea prin juxtapunere a două propoziţii principalecoordonează termenii unei repetiţii: „lume, lume”, cu rol de accentuare a ideii poetice.marchează pauza impusă în rostire de inversiunea topicii din sintagma pe care oprecedă:”Copaci roşcaţi, cu freamăte s-au despuiat..” separă pronumele în vocativ de o apoziţie dezvoltată: „Tu, monstru al fierbintelui Egipt...” coordonează termenii unei enumeraţii, creând impresia unei acumulări.
Punctul[ . ] marchează sfârşitul unei comunicări enunţiative.
Semnul intrebarii [?]marchează sfârşitul unei comunicări interogative, semnaleazăintonaţia specifică. Prezena în textul literar poate exprima dilemă, incertitudine, căutareț febrilă…
Semnul exclamării [!] în propozitie, izolează vocative si interjectii, înlocuind virgula, când subiectul vorbitor nuanţează o atitudine imperativă, exclamativă, optativă, marcând intonaţia. în frază, marchează sfârşitul unei comunicări imperative, exclamative,optative, marcândintonaţia. În textul literar, induce ideea dorinei, a atitudinii marcate de patos, de elanț vitalist (în poezia modernistă, la L.Blaga, T.Arghezi etc).
Punctele de suspensie [. . . ]1 marchează întreruperea comunicării (motivaiile subiectului vorbitor sunt multiple:ț consideră că destinatarul subînelege ceea ce urmează; un moment de surpriză sauț oc emoional, având ca efect instaurarea tăcerii semnificative; o pauză psihologică,ș ț intentionată, a vorbitorului, după care urmează un cuvânt neateptat, care poate aveaș nuană ironică).ț În textul literar, reprezintă un semn grafic, dar şi de tonalitate, care marcheazădiscursul fragmentar, de tip reflexiv/ meditativ, semnificând interiorizarea trăirilor sau agândurilor.
Ghilimelele [" "], [<< >>]
in propozitii incadreaza nume de institutii, intreprinderi, titluri de publicatiietc. sau incadreaza un cuvânt ori o sintagma carora subiectul vorbitor le evidentiazăsensul ironic prin intonaţie, acestea urmând să fie intelese cu sensul lor antinomic( antifrază).
Parantezele (-), [-], / /sunt rotunde, pătrate, sub forma de bare paralele si izolează oexplicaţie: cuvinte, propozitii, cuvinte adăugate de o altă persoană decât autorul sau frazeincidente.
Punctul si virgula [;]coordonează două propozitii, într-o frază in care se reia ideea uneiprincipale anterioare sau explicative (cauzale ori apozitive). Separă, în frază, propoziţiiindependente sintactic, dar care semantic sunt suficient de apropiate pentru a forma un întreg. Legătura semantică este dată, de obicei, de prezenţa unui motiv central.
Două puncte [:]in propozitii, într-oduce o enumeratie care explica cuvântul precedentsemnului. în frază, introduce o propozitie explicativă, apozitivă, cauzală sau chiar principală. în text, marchează trecerea de la la vorbirea indirectă la vorbirea directă.
Linia de pauză [-]se utilizează in interiorul propozitiei sau al frazei pentru a delimitacuvintele, construcţiile incidente, apoziţiile, sau pentru a marca lipsa predicatului sau verbuluicopulativ.
Linia de dialog [-]marchează introducerea vorbirii directe si dialogul.
Apostroful [ ‘ ]are rolul cratimei, pe care o substituia în ortografia sec. al XIX-lea. În textul literar are rol fonetic, marcând elidarea unui sunet i, prin urmare, contribuindș la păstrarea măsurii versurilor ”Frumosu-i păr de aur desfăcut/Cădea pân’ lacâlcâie…”.Poate avea rol expresiv, fiind o marcă a registrului arhaic.
