Ciobănașul moldovean este personajul principal al baladei, simbol al mentalității tradiționale și, în același timp, un personaj mitic, deoarece el exprimă, prin atitudinea sa, înțelepciunea populară a acceptării morții ca pe im dar firesc al vieții.
Portretul fizic al acestuia este conturat prin mijloace de caracterizare directe, și anume descrierea făcută de măicuța bătrână, descriere ce are un mare grad de subiectivitate datorită strânsei legături dintre ea și fiu: ” Mândru ciobănel, / Tras printr-un inel? / Feţişoara lui, / Spuma laptelui; / Musteţioara lui, / Spicul grâului; / Perişorul lui, / Peana corbului; /Ochişorii lui, / Mura câmpului? ”.
Prin mijloace indirecte de caracterizare, se sugerează și alte trăsături morale, care reies din faptele, gândurile, ideile și sentimentele ciobănașului. El are o fire caldă și iubitoare, este prietenos și sensibil, deoarece, în eventualitatea morții, dorința lui este de a rămâne alături de cei dragi ” să mă îngroape / Aice, pe-aproape, / În strunga de oi, / Să fiu tot cu voi; / În dosul stânii / Să-mi aud cânii. ”
