Dragă mamă,Îţi scriu din depărtări… Tocmai din oraşul visurilor mele, care devine, pe zi ce trece, un praf amestecat cu lacrimi aninate-n vârf de suliţă… Am crescut, sunt acum student la facultatea pe careo visam în fiecare noapte şi zi, dar îmi lipseşte parcă ceva… Îmi lipseşte focul ce-mi încropeacândva sevele fiinţei, îmi lipseşte zgomotul delicat de autoturisme de pe bulevardul sătmărean, îmilipsesc stelele din Europa la care priveam sub clar de lună, îmi lipseşti TU…Răsfoiesc acum superficial romanul copilăriei mele – ca şi cum îl citesc pe Creangă cel cugraiul neînţeles… Numai acum realizez că am trăit odată într-o poveste asemănătoare, din care alipsit însă pupăza şi satul… Cu toate acestea, ai fost TU, asemeni mamei lui Nică, un personaj careradia lumină pretutindeni, o madonă sfântă care îmi veghea necontenit paşii… Antidot pentruanxietăţi, poveţe pentru lacrimi infantile, sfaturi pentru deşteptări tardive, răspunsuri la întrebărineştiute – toate se regăseau în laboratorul tău farmaceutic. TU aflai mereu formula corectă, fărănicio excepţie… Tot TU erai cea care îmi povesteai despre vise, dar şi cea care încerca să măferească de fiarele ce spintecau destine inocente… Într-un fel sau altul, ca majoritatea mamelor, mi-ai pecetluit soarta. M-ai învăţat să trăiesc şi să-mi respect semenii. Mi-ai dăruit încrederea ce m-aînvăluit pretutindeni şi mereu. Iar pentru asta îţi mulţumesc din tot sufletul.Dar acum sunt departe... Departe de copilărie şi de joc, de vatra natală unde îmi atârnamdorinţele prin stejari bătrâni... Sunt departe de tine, de tot ceea ce însemni pentru mine… Atât dedeparte încât, cu fiecare clipă arsă, îţi simt parcă prezenţa…Cu drag,fiul care te iubeşte nespus.. ( cum te numesti tu)
