Scris în 1930, romanul "Baltagul" urmăreşte obiceiuri şi traditii româneşti din zona Tarcaului: transhumanța, înmormântarea, importanța întregirii familiei, datini întâlnite şi în balada "Miorița". Romanul sadovenian zugrăveşte 2 portrete cheie pe plan social, al nucleului societății, mai exact, ale familiei: părinții Vitoria şi Nechifor Lipan. Unul din portrete este dinamic frontal, adică soția este cea care preia un dublu rol şi de tată şi de mamă, când realizează că soțul plecat nu se va mai întoarce. Drumul ei în căutarea lui Nechifor reprezintă o adevărată muncă de polițist în aflarea adevărului.
Al doile portret este static şi realizat din amintirile Vitoriei despre Nechifor, tablou ce se conturează, astfel, în fundal. Moartea soțului şi aflarea adevărului despre acest eveniment tragic care i-a afectat familia şi stabilitatea acesteia, precum şi îngroparea rămăşițelor soțului, reprezintă preocupările de bază ale Vitoriei, care se dovedeşte a fi un personaj tenace şi ambițios.
