priveam orasul de la fereastra camerei mele aflata in blocul matusii.
monotonia zilei de vara urma sa ia sfarsit .noaptea se ascundea pe undeva aducand putina racoare in orasul paralizat de canicula de peste zi.regretam ca nu sunt un poet talentat,capabil sa scriu despre un moment atat de fascinant cum este asfintitul.
am inchis ochii,voind sa-mi imaginez ca soarele imi va trmimite un zambet din lumina asfintitului,iar orasul se coloreaza intens. puterea lui,caldura,bucuria ce o aduce oamenilor de atatea mii de ani incoace moare cate putin.
acest spectacol ia forme diferite in fiecare zi a anului ,iar apusul devine o priveliste mereu aceeasi si totusi de-a pururi noua .
