Odată, într-un lan de grâu, mai multe spice fără rod s-au pornit să se laude. Motivul: ele puteau ţine „capul" sus, pe când celelalte, îngreunate de boabe, se curbaseră spre pământ.
Tocmai cele cu pleavă s-au găsit să se laude, crezându-se superioare celorlalte.
Degeaba spicul cel mai încărcat şi mai plecat le-a atras atenţia, că nu au de ce să se fălească.
Ele tot se credeau merituoase, chiar şi fără motiv.
Nu peste multă vreme au venit secerătorii, care au tăiat toate spicele: şi pe cele cu rod, şi pe cele fără.
Toate au fost puse în grămezi, culcate.
Spicele fără boabe nu se mai puteau mândri pentru statura lor, dar erau încrezătoare că oamenii le vor alege pentru ceva special.
A venit şi vremea treierişului.
Spicele cu boabe au lăsat rodul lor, iar cele fără s-au sfărâmat în zadar. Nici ca hrană pentru animale nu au fost date, ci doar împinse cu piciorul.
Abia acum s-a văzut că nu au avut de ce să se laude acele spice cu pleavă.U
neori aşa se întâmplă şi în lumea oamenilor, că unii se laudă în zadar, fără să-şi vadă lungul nasului, până când o păţesc.
