Răspuns:
În limba română, există trei verbe auxiliare: a avea, a vrea și a fi.
Să le luăm pe rând.
1. Verbul a avea, atunci când este auxiliar, are de cele mai multe ori o formă scurtă și însoțește un alt verb, care dă sens predicatului. Auxiliarul nu are înțeles de sine stătător, adică nu exprimă posesia.
eu am (plecat), tu ai (plecat), el/ea a (plecat),
noi am (plecat), voi ați (plecat), ei/ele au (plecat) = auxiliar în indicativ, perfect compus
eu am (să plec), tu ai (să pleci), el/ea are (să plece),
noi avem (să plecăm), voi aveți (să plecați), ei/ele au (să plece) = auxiliar în indicativ, viitor
eu aș (pleca), tu ai (pleca), el/ea ar (pleca),
noi am (pleca), voi ați (pleca), ei/ele ar (pleca) = auxiliar în condițional-optativ
față de:
eu am (o carte), tu ai (o carte), el/ea are (o carte),
noi avem (o carte), voi aveți (o carte), el/ele au (o carte) = exprimă posesia
Poți verifica punându-ți întrebarea „exprimă posesia?”. Dacă da, atunci e predicat verbal. Dacă, atunci e verb auxiliar.
2. Verbul a vrea, atunci când este auxiliar, are o formă scurtă și însoțește un alt verb, care dă sens predicatului. Auxiliarul nu are înțeles de sine stătător, adică nu exprimă dorința.
eu voi (pleca), tu vei (pleca), el/ea va (pleca),
noi vom (pleca), voi veți (pleca), ei/ele vor (pleca) = auxiliar în indicativ, viitor
față de:
eu vreau (să plec), tu vrei (să pleci), el/ea vrea (să plece)
noi vrem (să plecăm), voi vreți (să plecați), ei/ele vor (să plece) = explimă dorința
Poți verifica punându-ți întrebarea „exprimă dorința?”. Dacă da, atunci e predicat verbal. Dacă, atunci e verb auxiliar.
3. Verbul a fi, atunci când este auxiliar, se întâlnește doar în forma fi și nu exprimă nici existența, nici atribuirea unei caracteristici. Este întotdeauna însoțit de un alt auxiliar sau de conjuncția „să”:
Ion trebuia să fi plecat deja.
Băieții vor fi plecat deja când vei veni tu.
Băieții te-ar fi așteptat dacă ar fi avut la timp.
Calitatea de verb auxiliar se verifică ușor prin aceea că forma „fi” este musai încadrată între „să” sau un alt auxiliar și verbul de conjugat.
Verbul „a fi” este predicativ atunci când este sinonim cu a exista (a se afla), a costa, a proveni din (a fi de loc din), a se petrece (a se întâmpla), a se duce, a trece, a hoinări.
Caietul este pe masă. = caietul se află pe masă
Caietul este 5 lei = caietul costă 5 lei
Verbul „a fi” este copulativ atunci când atribuie subiectului o calitate, o caracteristică, fiind elementul de legătură între subiect și numele predicativ. Dacă verbul este copulativ, prin renunțarea la verb obținem un atribut, ceea ce nu se întâmplă dacă verbul este predicativ:
Caietul este frumos. → caietul frumos
Cartea este de aventuri. → cartea de aventuri
Copilul a fost cuminte. → copilul cuminte
dar nu putem spune:
caietul pe masă, caietul 5 lei
Aici este evident că lipsește ceva, și anume predicatul.
