Buna!
❀ ❀ ❀
Răspuns:
In cine sa am incredere?
E o ȋntrebare care apare de mai multe ori ȋntr-o viațǎ de om, dupǎ ce unul sau altul, prieten sau mentor, te rǎnește sau te dezamǎgește. Ȋți lingi rǎnile cum poți, mergi spre alte rețele, alte grupuri, alte epoci din viațǎ. Apoi iar te trǎdeazǎ cineva. Dar dacǎ pȃnǎ și Isus Cristos a avut parte de trǎdǎtori printre prietenii lui, de ce am spera noi X sau Y din anul 2000 sǎ fim mai norocoși ȋn ale inimii?
Ȋncrederea e ceva care ține de domeniul miracolului. Viața cuiva e fǎcutǎ din momentele ȋn care aveam ȋncredere ȋn viitor și oameni, și mai ales din relațiile ȋn care aveam ȋncredere.
Ei bine, ȋn cine sǎ ai ȋncredere? Am ajuns la concluzia cǎ trebuie sǎ descoperi pe oamenii care ȋntr-un fel sau altul au trecut printr-o mare suferințǎ, așa ȋncȃt la un moment dat al vieții lor au pierdut totul, sau nu au mai avut nimic de pierdut. Cu acei oameni se poate construi o relație fǎrǎ subȋnțelesuri, limbajuri duble, și mai ales fǎrǎ ȋntrebǎri nesfȃrșite „dacǎ era bine sau nu sǎ le acorzi ȋncrederea”.
Oamenii care au pierdut totul au rǎmas, ȋn acel moment, singuri pe lume. Trecem toți prin acest tip de ȋncercare? Nu ȋmi dau seama. Poate cǎ da. Dar am impresia cǎ nu la toți se vede, nu la toți acest tunel lasǎ urme. Nu la toți noaptea e absolut neagrǎ. Nu mǎ refer la mine, cǎ aș fi eu cel mai trecut prin greutǎți, mǎ refer la cei pe care ȋi știu.
Ce se ȋntȃmplǎ cȃnd cineva a trecut prin infern? Ei bine e mai purificat. Suferința fizicǎ nu purificǎ neapǎrat, cea psihologicǎ și spiritualǎ cam ȋntotdeauna. Cel care e purificat are mai puține idei preconcepute, mai puține planuri clare ȋn viațǎ, mai puține fixații. E mai deschis deci, mai larg la inimǎ, mai capabil sǎ accepte.
Cum spuneam, ȋncrederea nu e rezultatul unui calcul prin care ajungi la concluzia cǎ cineva e de ȋncredere. Ea e ca o stare preliminarǎ a discuției, dar mai importantǎ decȃt toatǎ discuția. E un fel de fundație buna a relației. Dacǎ nu ai ȋncrederea ca fundație, stai luni de zile sǎ faci o fundație, dar mereu parcǎ se poate dǎrȃma. Ȋncrederea e cimentul care s-a rǎcit, și ține orice greutate.
Ei bine, cineva care a trecut prin mari ȋncercǎri, prin infern, a ajuns foarte jos și acum a revenit pe pǎmȃnt. E un alt fel de a spune cǎ e un om cu fundație. Dupǎ primele relații de ȋncredere care sunt cumva inocente, de ȋnceput, inexplicabile, dupǎ o vreme ne gǎsim prieteni printre cei care au la fel de multǎ fundație ca noi pe lume. La fel de loviți de viațǎ, dar fǎrǎ sǎ fie culcați la pǎmȃnt. Se simte asta, se simte un astfel de om. Simți cǎ poți avea ȋncredere. La fel ca și la primul tip de ȋncredere, cel din copilǎrie, nu știi exact de ce ai putea avea ȋncredere. Dar simți cǎ poți.
Explicație:
