Poezia “Doina” se include in volumul Poezii adunate si indreptate de Vasile Alecsandri, culegere de folclor publicata in 1852.
Creatia lirica, populara, in versuri, ce exprima confesiv cea mai bogata gama de sentimente umane: dragoste, ura, jale, revolta.
Ca orice creatie folcloricati aceasta are caracter oral, anonim, traditional, sincretic si traditional.
Ca o formula specifica doinei este cea de inceput: “Doina, doina cantec dulce”, sau o structura poetica exclamativa, vizind legatura omului cu natura.
Lirismul oscileaza intre tristete si speranta. Tehnicile specifice doinei sunt vocativele, repetitiile, verbele la imperativ, exclamatiile si interogatiile.
Procedeele artistice specifice sunt invocatiile retorice, personificarile, paralelismele, epitetele, comparatiile si inversiunile.
Titlul denumeste una din cele mai frumoase si mai dragi creatii populare romanesti.
Creatia lirica, doina exprima sentimente de dragoste ale romanului fata de aceasta creatie specifica neamului romanesc.
Aceasta la insotit pe roman in toate momentele decisive ale vietii, versurile mangaindu-i sufletul si alinandu-i tristetea in momente de restriste, vibrand de bucurie in clipele sale de fericire. Aceasta creatie lirica debuteaza cu cu o repetitie asociata cu un epitet expresiv, cu o formula de adresare “Doina, doina cantec dulce”. Viersul ei vrajit incanta pe oricine si-l tine in loc, ipresionandu-l prin vitalitate si pasiune(“viers de foc”) “Cand te-aud, nu m-as mai duce! Cand rasuni, eu stau pe loc!”.
Rotatia anotimpurilor e transpusa in universul ei sensibil bucuria la venirea primaverii o data cu renasterea naturii(“Eu cant doina pe afara, / De ma-ngand cu florile /Si privighetorile“), dar si tristetea la venirea iernii ce viscoleste. Cand romanul canta doina langa vatra (“Eu cant doina-nchis in casa, / De-mi mai mangai zilele, / Zilele si noptile”).
