Răspuns:
La şcoală
Era o zi de la începutul verii. Fereastra clasei era deschisă larg, iar noi aveam oră de lectură. Venise rândul colegului Alexandru să povestească ceva.
În timp ce toți ascultam fascinați povestea – pe care Alexandru tocmai o inventa – despre un fulg de zăpadă rătăcit în văzduh şi o vrăbiuță guralivă, pe marginea pragului de la uşa clasei, a mişcat ceva griicios şi chițcăitor.
Toți ne-am îndreptat privirile spre pragul uşii. Nu înțelegeam ce mişca acolo…
Părea a fi un şoricel. Avea un căpuşor mic cu urechiuşe rotunde şi albicioase. Ochişorii îi luceau ca două picături de rouă din dimineți de primăvară. Emilia a observat că şoricelul acesta e vărgat şi are o codiță foarte scurtă. Corina s-a speriat şi a început să plângă. Elena s-a urcat numaidecât cu picioarele pe scaunul de lângă cuier. Raul şi Alin s-au repezit să prindă ciudata vietate.
Doar Alexandru îşi continua, liniştit, povestea, deşi nimeni nu-l mai asculta…
Şoricelul a fugit sub biroul pe care avem calculatorul şi imprimanta.
Zâmbind, doamna ne-a atras atenția:
– Copii, să-l ascultăm, totuşi, pe Alexandru!
Elena, Nelu şi Cosmina au strigat în cor:
– Da! Să-l ascultăm!
– Şi… de ce se necăjea vrăbiuța? Ce voia ea de fapt? – a întrebat, curios, Amil.
În acel moment, clopoțelul a sunat sfârşitul orei, iar şoricelul cel năzdrăvan şi-a luat avânt, a sărit pe fereastră şi… dus a fost…
Răsuflând uşurat, Alexandru şi-a încheiat povestea: – Vrăbiuța voia mai multă atenție din partea copiilor!!!
