Răspuns:
Din ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească, Mica Unire, fără de care nici Marea Unire din 1918 nu s-ar fi realizat, statul român a intrat în perioada sa modernă, prin reformele începute sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, şi a făcut primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
Prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească s-a format un stat unitar care a adoptat numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură Adunare şi un singur Guvern. Era primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
Generaţia de intelectuali patrioţi care a realizat Unirea din 1859 a avut meritul de a fi putut impune un spirit deschis către ideile de unitate, libertate şi fraternitate născute de Revoluţia franceză de la 1789, pentru care mulţi dintre ei luptaseră pe baricadele revoluţiilor de la 1848 din Europa.
Marii unionişti Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu, Al. I. Cuza, Vasile Alecsandri, Costache Negri au avut intuiţia diplomatică de a alege momentul cel mai bun pentru proclamarea Unirii Principatelor Române, conform voinţei patrioţilor din Moldova şi Ţara Românească.
Explicație:
Cum s-a înfăptuit Unirea
La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta Principatelor Ţării Româneşti şi Moldovei se afla în mâinile Imperiului Otoman şi ale Rusiei Ţariste, care se opuneau unirii lor. Obiectivul fundamental al românilor, ''Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc'', fusese afirmat clar în 24 mai 1848, la Braşov, prin programul-legământ ''Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei''.
Neţinând cont de interesele poporului român, în primăvara anului 1849 Imperiul Otoman şi Rusia Ţaristă au încheiat la Balta-Liman o convenţie care afecta grav suveranitatea Principatelor. Se stabilea ca domnitorii ţărilor româneşti să fie numiţi direct de sultan, cu acordul Rusiei Ţariste, şi aceştia să fie consideraţi înalţi funcţionari ai Imperiului Otoman. În Moldova a fost înscăunat Grigore Alexandru Ghica, iar in Ţara Românească Barbu Ştirbei. Deşi domnitorul muntean nu se împotrivea uniunii, el nu s-a dovedit la fel de entuziast ca domnitorul moldovean, care a înlăturat restricţiile impuse revoluţionarilor paşoptişti, i-a reprimit în principat şi a permis reorganizarea mişcării unioniste în Moldova.
După izbucnirea Războiului Crimeii, în 1853, ambii domnitori şi-au pierd scaunul domniei când trupele ruseşti au ocupat Principatele, fiind urmate, după retragerea lor, de cele habsburgice şi otomane.
