Răspuns:
Explicație: Cândva, pe malurile Dâmboviței, umbla un cioban pe nume Bucur, cu turma lui. Bucur avea oi multe, ciobani zdraveni, buni meșteri la închegat cașul, la tuns oile și mai avea și câini voinici care să-i păzească turmele.
Dar mai răi decât lupii erau tătarii care-i furau oi, berbeci miei ,măgari din turmă, i-au ucis doi câini, cei mai credincioși, iar pe un ciobănel mai tânăr, l-au prins cu lațul, l-au luat rob ducându-l în țara lor.
Însă într-o iarnă, au răpit pe fata lui Bucur, fată frumoasă, cu părul ca borangicul, și cu trup mlădios de căprioară.
Atunci Bucur, s-a aprins de durere și de mânie, și împreună cu doi fârtați a pornit în urmărirea tătarilor, pe care i-a ajuns la o apă mare numită Nistru. Fiind iarnă, apa înghețase, iar tătarii simțindu-se urmăriți, s-au avântat să treacă pe gheața râului, însă aceasta fiind subțire s-a crăpat și tătarii s-au scufundat în bulboana adâncă cu cai și pradă cu tot.
Ana știa să înoate, iar părintele și fârtații săi au ajutat-o să iasă din sloiurile de gheață, întorcându-se toți la stânele de pe malurile Dâmboviței, unde și-au clădit o casă mare, au împrejmuit-o cu-n gard înalt din butuci groși, ca un adevărat zid de cetate.
Ana s-a măritat, a avut copii, au construit aici o bisericuță care se vede și azi, și se cheamă chiar ,,Biserica lui Bucur,,.
Cu timpul, s-au adunat aici mai mulți români, iar în jurul casei lui Bucur după sute și sute de ani, s-a format un oraș, căruia oamenii i-au zis București, capitala de azi a țării.
