Răspuns :
Răspuns:
ALEXANDRU IOAN CUZA - FONDATORUL ROMÂNIEI MODERNE, DOMNUL UNIRII, PRIMUL DOMN AL ROMÂNIEI Institutor: Oiţă Maria Mădălina Şcoala Primară Ursoaia „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul. O naţiune fără istorie este un popor încă barbar, şi vai de acel popor care şi-a pierdut religia suvenirilor. (…) noi ştim că cel dintâi merit al unei istorii este de a deosebi de istoriile precedente, sau prin descoperirile reale, sau prin fapte puse la locul lor ăi completate.” - Nicolae Bălcescu. Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului unitar România. A participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859 Cuza a fost ales domn al Moldovei , iar la 24 ianuarie 1859, al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o activitate diplomatică şi politică pentru recunoaşterea Unirii de puterea suzerană şi puterile garante şi apoi desăvârşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti cu o singură organizare şi un singur guvern. Născut în Huşi, Alexandru Ioan Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri din Moldova , fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pământ în judeţul Fălciu) şi al Sultanei, membră a familiei Cozadini, de origini fanariote. Alexandru primeşte o educaţie europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi mai apoi ajungând la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosseti în anul 1844. Urmărind elementele de portret ale domnitorului, putem spune că era un om înzestrat cu înalte însuşiri, hotărât, gata de jertfă, lipsit de patima banului. Ceea ce îl ridică însă mai sus de cei mai mulţi contemporani ai săi era popularitatea sa , iubirea sa pentru cei mulţi şi săraci şi lipsa de orice dispreţ şi măreţie în legătură cu dânşii. Aceasta a făcut ca Alexandru Ioan Cuza să fie iubit de mulţime încă de la început. Era un semn bun: parcă se prevedea că noul stăpânitor al ambelor Principate, îndeplinitorul Unirii, va fi în acelaşi timp şi dezrobitorul ţăranilor. Domnia lui Cuza a ţinut de la 1859 până la 1866, şapte ani în capăt. Rareori s-a văzut domnie mai plină de fapte. Cuza avea în faţa lui o ţară care nu era deprinsă să trăiască unită şi în care, pe lângă deosebiri, erau şi motive de neînţelegeri şi de gâlceavă între deosebitele clase şi partide personale. Cuza avea înaintea sa trei mari probleme: recunoaşterea de către Europa, şi mai ales de către Poartă, a Unirii Principatelor; rezolvarea problemei mănăstirilor închinate; împroprietărirea ţăranilor. Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Ţara 1
Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) si al statului national Romania (1862-1866). Sub domnia sa, s-au pus bazele dezvoltarii moderne a natiunii romane din punct de vedere economic, social, politic si cultural. t3q6qo
A participat la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova, iar dupa aceea la miscarea pentru Unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie si al Tarii Romanesti, infaptuindu-se astfel unirea celor doua tari. Devenind domnitor, Cuza a obtinut, prin demersurile sale, recunoasterea unirii din partea marilor puteri. In domniei lui Cuza, a fost desavarsita Unirea Principatelor printr-o serie de acte de guvernamant, ca: contopirea adunatorilor de la Iasi si Bucuresti intr-un parlament unic, numirea unui singur guvern si fixarea capitalei noului stat la Bucuresti (1862).
Intimpinand rezistenta guvernului si a Adunarii legiuitoare, alcatuite din reprezentanti ai boierimii si marii burghezii, precum si a bisericii, in infaptuirea unor reforme burgheze, Cuza formeaza in 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, care realizeaza secularizarea averilor manastiresti (decembrie 1863) si dizolva Adunarea legiuitoare (2 mai 1864). In acelasi an, Cuza supune aprobarii poporului, prin plebiscit, o noua constitutie (statut) si o noua lege electorala, menita sa asigure parlamentului o baza mai larga, si decreteaza (14 august 1864) legea rurala conceputa de Kogalniceanu, care, cu toate limitele ei, a reprezentat un moment insemnat in dezvoltarea capitalismului, desfiintand iobagia multiseculara. In timpul domniei lui Cuza au fost eliberate eliberate codul civil si codul penal, legea pentru obligativitatea invatamantului primar s-au infiintat universitatiile de la Iasi (1860) care ii poarta azi numele si de la Bucuresti (1864), a fost dezvoltata armata nationala etc.
Infaptuirea celor doua mari reforme agrara si electorala, a indirjit pe reprezentantii boierimii conservatoare, ca si pe exponentii aripii de dreapta a burgheziei, care, uniti intr-o coalitie cunoscuta in istorie sub denumirea de monstruasa coalitie, l-au silit sa abdice (11 februarie 1866) si au adus in locul sau pe printul strain Carol de Hohenzollern. Expulzat, ex-domnitorul si-a petrecut restul vietii in Germania, unde a si murit (1873). A fost inmormintat la mosia sa de la Ruginoasa (reg. Iasi). Cuza a intrat in istorie ca o figura de domnitor progresist.
A participat la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova, iar dupa aceea la miscarea pentru Unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie si al Tarii Romanesti, infaptuindu-se astfel unirea celor doua tari. Devenind domnitor, Cuza a obtinut, prin demersurile sale, recunoasterea unirii din partea marilor puteri. In domniei lui Cuza, a fost desavarsita Unirea Principatelor printr-o serie de acte de guvernamant, ca: contopirea adunatorilor de la Iasi si Bucuresti intr-un parlament unic, numirea unui singur guvern si fixarea capitalei noului stat la Bucuresti (1862).
Intimpinand rezistenta guvernului si a Adunarii legiuitoare, alcatuite din reprezentanti ai boierimii si marii burghezii, precum si a bisericii, in infaptuirea unor reforme burgheze, Cuza formeaza in 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, care realizeaza secularizarea averilor manastiresti (decembrie 1863) si dizolva Adunarea legiuitoare (2 mai 1864). In acelasi an, Cuza supune aprobarii poporului, prin plebiscit, o noua constitutie (statut) si o noua lege electorala, menita sa asigure parlamentului o baza mai larga, si decreteaza (14 august 1864) legea rurala conceputa de Kogalniceanu, care, cu toate limitele ei, a reprezentat un moment insemnat in dezvoltarea capitalismului, desfiintand iobagia multiseculara. In timpul domniei lui Cuza au fost eliberate eliberate codul civil si codul penal, legea pentru obligativitatea invatamantului primar s-au infiintat universitatiile de la Iasi (1860) care ii poarta azi numele si de la Bucuresti (1864), a fost dezvoltata armata nationala etc.
Infaptuirea celor doua mari reforme agrara si electorala, a indirjit pe reprezentantii boierimii conservatoare, ca si pe exponentii aripii de dreapta a burgheziei, care, uniti intr-o coalitie cunoscuta in istorie sub denumirea de monstruasa coalitie, l-au silit sa abdice (11 februarie 1866) si au adus in locul sau pe printul strain Carol de Hohenzollern. Expulzat, ex-domnitorul si-a petrecut restul vietii in Germania, unde a si murit (1873). A fost inmormintat la mosia sa de la Ruginoasa (reg. Iasi). Cuza a intrat in istorie ca o figura de domnitor progresist.