Părintele Trandafir ajunge preot în satul tatălui său,Butucani,dar rezistă mai puţin de doi ani,deoarece este cam greu la vorbă şi aspru la judecată,ca urmare este trimis în satul Sărăceni.
Sărăceni este un sat,după cum bine îi spune numele,sărac,cu oameni leneşi,care nu muncesc şi nici nu speră „la mai bine”,fără gard şi fără horn la casă etc.
Părintele Trandafir îşi dă seama că atât timp cât oamenii din Sărăceni nu vor munci,nici ei şi nici el nu vor avea ce să mănânce,şi încearcă să facă din ei oameni gospodari.Numai astfel satul va ieşi din crunta sărăcie.El încearcă diverse moduri de a-i convinge pe săteni să muncească,dar nu obţine nici un rezultat.
El însuşi ajunge la deprimare şi hotărăşte să fie el un exemplu pozitiv pentru consăteni.Cu ajutorul unor oameni din sat,îşi “reface” gospodăria,cultivă cartofi ,porumb,fasole etc.
Exemplul său a reuşit să îi convingă pe localnici,aceştia se pun pe treabă şi satul începe să iasă din sărăcie.
Satul Sărăceni devine înfloritor prin muncă,meritul unui preot cu pilde bune,preotul Trandafir.
Popa Tanda(poreclă dată de săteni) ajunge bătrân,dar înconjurat atât de dragostea familiei sale,cât şi de respectul sătenilor.
