Răspuns:
Eram in clasa a treia.In pauze aceleasi gasculite galagioase puse mereu pe rasete si glume proaste.Ma jucam un curtea scolii si simteam cum soarele se joaca cu buclele mele parca voia sa imi impleteasca parul.Deodata am vazut un grup de colegi care o impingeau de la unul la altul pe o colega careveu cred ca are un ritm mai lent,ea spune ca are un sindrom. De obicei nu intru in conflicte,am invatat de la sportul pe care îl practic de mica,karatele sa aplanam conflictele nu sa punem gaz pe foc.Am fost educata sa nu gasesc amuzament in nefericirea altora.
Nu am putut sta deoparte si am intervenit intre ei.Unul dintre baieti a incercat sa ma impinga si pe mine la fel ca pe colega mea.Eu sunt o fire atletica si am reactionat ca pe un ring de lupta,l am imobilizat imediat.A venit si domnul invatator care vazuse scena si mi a multumit pentru curajul avut.
De atunci nimeni nu a mai ras niciodata de colega mea iar colegii ma alinta in gluma "Saulin".
Mama a fost sunata de catre parintii fetei sa i multumeasca pentru educatia primita de mine.M am simtit tare manda ca am putut ajuta un suflet chinuit!!!
