În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din alta
nesigur • siguranță • nesiguranță
Cele trei cuvinte de mai sus seamănă ca formă și conținut, ele având drept element comun structura sigur, care se numește rădăcină.
La primul cuvânt – nesigur – înaintea rădăcinii a fost așezat prefixul ne-.
La al doilea cuvânt – siguranță – după rădăcină a fost așezat sufixul -anță.
Al treilea cuvânt – nesiguranță – a fost obținut prin atașarea prefixului ne- și a sufixului -anță.
Rădăcina unui cuvânt derivat poate avea aceeași formă cu cea a cuvântului de bază de la care s-a format, ca în exemplele de mai sus, sau o formă ușor diferită, ca în exemplele: floricică, înfloritor, înflori, înflorat etc. În acest caz, rădăcina este flor, iar cuvântul de bază este floare.
Tipuri de derivare
Derivarea cu prefixe: nesigur, împăduri, reconstrui, despăgubi, răscumpăra, recrea, pregăti, consătean, străbunic, ireal, neimportant;
Derivarea cu sufixe: siguranță, pietrar, lunar, curajos, puiet, singurătate, prundiș, fierărie, zaharniță, bucovinean, pietricică, cățelandru;
Derivarea parasintetică (cu prefixe și cu sufixe): nesiguranță, înnodat, înnorat, înfrunzi, înzăpezi, îmbuna, împietri.
Succes!
