Răspuns:
Piciul fu întâmpinat de orăşelul Sarlande cu un frig care îi pătrunse până în măduva oaselor. Liceul era într-o clădire uriaşă şi mohorâtă, iar biroul directorului era foarte mare şi slab luminat.
Directorul fu uimit de statura măruntă a lui Daniel şi de tinereţea lui. Era cât pe aci să nu îl primească, dar avea recomandări deosebite şi îl opri acolo.
Şi supraveghetorul general, domnul Viot, păru mirat de aspectul Piciului. Îi dădu lui Daniel, în tăcerea sfâşiată doar de zăngănitul cheilor sale, un caiet care conţinea regulamentul liceului şi îl lăsă să iasă singur pe coridorul întunecos. În drum spre ieşire, Daniel întâlni o bătrână cu nişte ochelari mari şi o tânără slăbuţă, cu ochii mari şi negri
.
Ajuns la hotel, Piciul plânse cu lacrimi amare de dorul alor săi şi îşi hotărî ţelul vieţii: săElevii erau împărţiţi în trei grupe: mari, mijlocii şi mici. Piciul era pedagogul celor mici şi începuse să se simtă bine cu ei. Când erau cuminţi şi învăţau în linişte, îi răsplătea spunându-le poveşti. Domnul Viot însă, îi arătă în regulament că nu e permis, aşa că nu le mai povesti niciodată.
Piciul trăia foarte retras, colegii pedagogi şi profesorii păreau că nu îl plac deloc. Atunci când isprăvea munca, se încuia în camera de la mansardă şi lucra ore în şir.
De două ori pe săptămână elevii erau scoşi la plimbare în apropierea oraşului. Toţi, mari, mici şi mijlocii, rămâneau sub supravegherea Piciului, căci ceilalţi pedagogi se duceau prin cârciumioarele care se aflau pe acolo. Copiii cei mari stăteau destul de liniştiţi, dar cei mici erau tare nebuni.
Îl supăra mai ales Bamban, un copil mic, cu picioarele strâmbe şi mersul legănat, cu haine sărăcăcioase. Într-o zi îşi dădu seama cât de mult îi seamănă şi îl îndrăgi. Începu să îl ajute mai mult la învăţat, dar tocmai atunci fu mutat la grupa mijlocie reclădească căminul şi să reunească familia Eyssette. A doua zi de dimineaţă primele lui cuvinte adresate către elevii cu care urma să facă meditaţii, au fost un îndemn hotărât să lucreze.
