Răspuns:
Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, denumit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. A fost un război global declanșat în Europa, care a durat de la 28 iulie 1914 până pe 11 noiembrie 1918, la care au participat peste 70 de milioane de militari, inclusiv 60 de milioane de europeni, mobilizați într-unul dintre cele mai mari războaie din istorie. Peste nouă milioane de combatanți și șapte milioane de civili au murit ca urmare a războiului, o rată a accidentelor exacerbată de progresul tehnologic și industrial al beligeranților și impasul tactic cauzat de războiul de tranșee. A fost unul dintre cele mai mortale conflicte din istorie și a provocat schimbări majore politice, inclusiv revoluțiile din 1917-1923 la multe dintre națiunile implicate. Rivalitățile nerezolvate la sfârșitul conflictului au contribuit la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, 21 de ani mai târziu.[5] Situația din Europa, înainte de război, era îngrijorătoare. Imperialismul, Militarismul și Naționalismul se aflau în ascensiune, iar cursa înarmărilor între marile imperii ale Europei a condus la un nivel crescut de militarizare fără precedent. Conflictele teritoriale nerezolvate au creat tensiuni internaționale, iar conflictele regionale multiple au dus la descompunerea relațiilor diplomatice. Războiul a atras în luptă toate marile puteri economice ale lumii, grupate în două alianțe opuse: Puterile Aliate sau Antanta (Imperiul Rus, A Treia Republică Franceză și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei), contra Puterilor Centrale formate din Imperiul German și Austro-Ungaria. Deși Italia a fost membră a Alianței Triple alături de Germania și Austria-Ungaria, ea nu s-a alăturat Puterilor Centrale, deoarece Austro-Ungaria a atacat-o încălcând termenii alianței. Aceste alianțe au fost reorganizate și extinse pe măsură ce mai multe națiuni au intrat în război: Italia, Japonia și Statele Unite ale Americii care s-au alăturat Puterilor Aliate, în timp ce Imperiul Otoman și Bulgaria s-au alăturat Puterilor Centrale.[6]
Declanșarea războiului a fost provocată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei, de către naționalistul iugoslav Gavrilo Princip la Sarajevo la 28 iunie 1914. Această crimă a declanșat o criză diplomatică atunci, când Austro-Ungaria a dat un ultimatum Regatului Serbiei și, ca urmare, alianțele internaționale formate de-a lungul deceniilor anterioare au fost invocate. În câteva săptămâni marile puteri se aflau în război, iar conflictul urma să escaladeze în curând la scară globală.
Rusia a fost prima care a ordonat o mobilizare parțială a armatelor sale în zilele 24 iulie-25 iulie, iar la 28 iulie, Austria-Ungaria a declarat război Serbiei. Rusia a anunțat mobilizarea generală la 30 iulie. Germania a trimis un ultimatum Rusiei să se demobilizeze. Rusia a refuzat. Astfel, Germania i-a declarat război Rusiei la 1 august. Fiind depășită numeric pe Frontul de Est, Rusia a îndemnat aliatul său francez să deschidă un al doilea front în vest.[7]
Cu 40 de ani în urmă, încheierea războiului franco-prusac a pus capăt celui de-al doilea imperiu francez, iar Franța i-a cedat Germaniei provinciile Alsacia-Lorena. Amărăciunea în legătură cu această înfrângere și hotărârea de a recupera Alsacia-Lorena i-au determinat să accepte pretenția Rusiei, astfel că Franța a început să se mobilizeze pe deplin la 1 august, iar Germania, la 3 august, a declarat război Franței. Frontiera dintre Franța și Germania a fost puternic fortificată pe ambele părți, astfel încât, conform planului Schlieffen, Germania a invadat state neutre ca Belgia și Luxemburgul înainte de a se deplasa spre Franța din nord, determinând Regatul Unit să declare război împotriva Germaniei la 4 august, din cauza încălcării neutralității belgiene.[8]
Japonia a intrat în război de partea Puterilor Aliate la 23 august 1914, profitând de ocazia distragerii Germaniei de războiul european pentru a-și extinde sfera de influență în China și Pacific.
