Bucuria cea mai mare a unei mame-cititoare este faptul că puiul ei îi calcă pe urme. Maria se pare că va fi o cititoare de cursă lungă și îmi place că este cititor temerar. Nu îi este frică să încerce, să „guste”, să descopere. Nu se teme de cărțile lungi sau de fontul mic. Înșirând cuvintele astea mi-am dat seama de cât de mult îmi seamănă.
Prin ochii ei descopăr multe cărți. Printre altele, am descoperit cărțile de la Editura Arthur. Am împrumutat de la bibliotecă romanul Matilda, de Roald Dahl. Atât de mult i-a plăcut! Plângea, râdea, strângea pumnii. E fascinant să urmărești un cititor la „treabă”! Pe lista pentru Moș Crăciun a trecut o singură dorință: romanul Matilda. Bineînțeles că a și primit-o. I-am strâns între timp toate cărțile lui Roald Dahl, este autorul ei preferat.
Ceea ce admiră la editura Arthur este faptul că au cărțile foarte bine împărțite. Colecțiile lor sunt alcătuite inteligent și asta o ajută să își aleagă foarte ușor cărțile potrivite stării ei. Colecția Violet history este singura de care se temea, mai ales ca ea nu face istorie încă la școală și i se pare ei că nu ar înțelege anumite lucruri. Colecția Funny Green este preferata ei. Are cărți foarte amuzante, pline de detectivi și personaje lipicioase. Colecția Orange Fantasy îi place tare mult, până nu de mult se temea de orice nu păstra o tentă inocentă, dacă pot să spun așa, dar fantasy-ul o vrăjește din ce în ce mai tare. Colecția Classic Yellow este colecția care îmi e dragă mie. Ea m-a întrebat doar dacă astea sunt cărțile clasice de care vorbesc oamenii mari. Uf, m-am îndepărtat de tema recenziei, dar am vrut să atrag atenția asupra titlurilor frumoase de la Arthur.
Mititica aceasta, Războiul care mi-a salvat viața, este cea mai frumoasă pedeapsă pe care am primit-o vreodată. Pedeapsa am primit-o pentru că nu am rezistat o lună de zile fără să cumpăr cărți. Cine poate? Cosmina a văzut că aveam cartea pe Goodreads și a ales-o pe ea drept „pedeapsă”. Bucuria mea a fost foarte mare! Și mai bucuroasă am fost la finalul cărții. Asta numai pentru că am descoperit o poveste atât de frumoasă. Este și foarte tristă, dar are niște note atât de duioase, niște personaje atât de veridice…încât sufletul îți este cucerit de la primele rânduri!
Ada este o fetiță extraordinar de curajoasă. M-a uimit, m-a emoționat și mi-a predat câteva lecții! Din nefericire, Ada era umilită chiar de mama ei din cauza defectului fizic cu care micuța se născuse. Problema ei era ușor de rezolvat dacă mama Adei și-ar fi dat interesul, dar gura lumii a fost mai importantă decât piciorul olog al fetei. Ada avea o boală, dar avea sufletul intact, pur. Mama ei era întreagă, dar era defectă până în măduva oaselor.
Ada nu avea voie să iasă afară, văzuse lumea de la fereastra unde stătea așezată sau prin ochii fratelui ei mai mic. Puțini oameni se opreau pentru a o saluta pe micuța murdară și nepieptănată din cadrul ferestrei. Și mai puțini ar fi făcut ceva pentru a o ajuta. Ada primea pedepse corporale, era închisă în dulap și nu avea parte de niciun strop de afecțiune maternă.
În timp ce izbucnirea războiului pune pe jar întreaga țară, pentru Ada asta echivalează cu o șansă la libertate. Evacuarea copiilor din oraș este cel mai bun prilej pentru a evada din lumea în care i se imputau atâtea lucruri, dar i se ofereau prea puține.
Înainte de a pleca, Ada învață să meargă. Nu e ușor, picioarele îi sunt pline de răni și de sânge. Dar nu se dă bătută. Își dorea să stea dreaptă, își dorea să fie acceptată și iubită de mama ei. Faptul că poate să meargă o ajută atunci când trenul care îi ducea pe copii în siguranță, la țară, ajunge în Londra. Ajutată de fratele ei și de un copil din vecini, Ada își scrie cu sânge libertatea. Fiecare pas era un chin și o provocare. Ada este hotărâtă să lupte.
Ajunși în casa unde fuseseră trimiși, copiii nu știu să înțeleagă micile semne de bunătate venite din partea domnișoarei Smith. Iubirea și respectul erau noțiuni pe care ei nu le cunoșteau. Paturile aveau lenjerie, nimeni nu ăi pedepsea, Ada văzuse pentru prima oară iarba și animale. SE îndrăgostește de Untișor, calul domnișoarei Smith, și este decisă să îl călărească. Senzația de libertate pe care i-o transmitea călăritul ar fi ajutat-o să rupă lanțurile ce îi încorsetaseră sufletul.
Viața lor se transformă cu fiecare zi petrecută la țară, procesul este atât de emoționant. M-au înduioșat teribil, mă dureau brațele de la cât îmi doream să îi îmbrățișez.
Am citit multe povești pe acest subiect, dar niciodată nu am citit o carte în care războiul să fie cel mai bun lucru din viața cuiva! Chiar mi-aș dori să mai descopăr alte cărți de acest gen, așa că, vă aștept recomandările. Dacă nu ați citit cărticica asta, vă rog să îi dați o șansă. Vă va cuceri!
Despre carte:
