Explicație:
Se ştie ce s-a petrecut cu ursul şi cum a rămas el fără coadă. Ştim asta de atât de mult timp încât nici nu ne mai punem problema dacă povestea aceea are vreo urmă de adevăr. Ni s-a spus că vulpea a păcălit ursul, care urs a stat cu coada în baltă până balta a îngheţat… În fine, lucruri care dau bine doar pentru vulpe.
Astăzi, atenţi la imaginea publică şi la diversiune şi manipulare, ne putem în sfârşit întreba dacă nu cumva povestea aceea era spusă cu părtinire de cineva care ţinea cu vulpea şi care voia să-i facă imagine vulpii. Pare că ne-am mai destupat şi noi puţin… Cum, domnule, să i se rupă coada unui urs doar pentru că stă cu ea în apă îngheţată? Şi cum să fie păcălit un ditamai ursul de o vulpe? E clar ceva „fishy” în relatarea asta…
Aşa că Adrian Oprescu a căutat un fir alternativ. Şi povestea lui redă puţin din demnitatea unui urs adevărat, uitând total de vulpe. Vulpea nici nu există aici. În schimb, există un cioban, nişte oi, albine şi multă miere. Versiunea e credibilă, amuzantă şi drăguţ „desenată”. Pare rodul unei campanii mediatice plătite de un urs hotărât să-şi salveze imaginea. Ursul e la fel de mare şi de prostuţ ca în varianta bătătorită a poveştii cu vulpea, însă de data asta nu îl ademeneşte peştele, ci mierea.
Adevărul e că multe dintre poveştile clasice merită măcar o rescriere. Adrian Oprescu propune o variantă cuminte, ilustrată foarte frumos de Livia Coloji, şi editată într-un format prietenos pentru un copil începător în ale lecturii.
