Răspuns:
Într-o zi senină de toamnă, eram la bunicii mei, care se trebăluiau prin curtea casei. Bunica se punea să facă gemuri de fructele, culese anul acesta, iar bunicul se duce în grădină să strângă frunzele copacilor proaspăt căzute.
Am ajutat-o pe bunica să facă gem, până când m-am plictisit și m am dus la bunicul meu. Acolo bunicul mai avea jumătate de grădină de adunat frunze și m-am gândit să-l ajut și pe el.
Până când din întâmplare văd o frunză mai specială. Frunză avea doi ochi și o guriță, mă aproprii către ea și spun:
~Ce frunză ciudată dar în același timp frumoasă, mă miram eu
~Mulțumesc, dar degeaba ești frumoasă dacă viața ți se scurge într-o vară și o primăvară? răspunse frunza
~Măcar ai fost o frunză frumoasă cât ai trăit
~Dar la ce folos frumusețea dacă nu am avut prieteni și familia alături?
~Păi de ce?
~Pentru că erau invidioși pe mine că eram frumoasă, se plânse frunza
~Îmi pare rău pentru tine frunzuliță. Dar așa e viața frunzelor...
~Da e tristă dar până la urmă, așa este și viața voastră. Voi trăiți mai mult, dar la un moment dat și voi o să vă uscați ca noi...
Nu e mai răspuns frunzei deși știam că avea dreptate, mă întristase dialogul cu ea și îmi părea rău că se uscase. Dar speram să o revăd toamna viitoare să mai putem discuta.
