Caracterizarea lui Neculai Isac.

a. Era om ajuns la cărunteţă, dar se ţinea drept și sprinten pe cal. Purta ciubote de iuft cu turetci nalte s-un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de argint. Pe umeri, ţinută numa-ntr-un lănțujel, atârna o blăniţă cu guler de jder. Avea torbă de piele galbănă la șold și pistoale la coburi. Obrazu-i smad cu mustăcioară tunsă și barbă rotunjiä cu nas vulturesc și sprâncene intunecoase, arăta încă frumuseță și bărbăție, deși ochiul drept stâns și inchis ii dădea ceva trist și straniu. (Naratorul)
b. Să știi dumneata, dragă Ancuță, că acest mazal de la Bălăbănești, care se uită acum liniștit la noi ș grăieşte aşezat, a fost un om cum nu erau mulți în ţara Moldovei. Voinic și frumos - și rău. Bătea drumurile , căutându-și dragostele; se suia la mănăstiri și cobora la podgorii. Și pentru o muiere care-i era dragă, iși punca totdeauna viața. Aşa om a fost. S-a avut ibovnice cătră toate zările. S-adulmeca pe drumuri fără hodină și fără astâmpăr (Comisarul Ioniță )
c. Eram un om buiac și ticălos. Calul meu sta hojma cu saua pe dânsul și bătrânii mei nu-mi vedeau obrazul cu săptămânile. Maică-mea mă bocea în fiecare duminică și mă blåstăma și dădea leturghii lui popa Nastasă, ca si C- mă liniştesc și să mă-nsor. Iar tatu-meu tăcea ş-o privea într-o parte, căci şi el fusese ca mine și-i făcuse multe zile amare. Om nevrednic nu pot să spun c-am fost. Aveam oi și imașuri și neguțam toamna vinuri, dar imi erau dragi ochii negri, și pentru ei călcam multe hotare . Dumnealui comisul loniţă să vă spuie câte drumuri am bătut, căci şi avea patima mea in zilele lui și eram de multe ori tovarăși. (Căpitanul Neculai Isac)
​