Privesc toamna prin geamul deschis. Frunzele au deja pete galbene. Le aud foşnind la fiecare respiraţie a vântului. Simt cum aerul tot mai rece îmi cuprinde gleznele. Îmi amintesc dealurile galbene de cătină. Aş vrea să pot picta un peisaj de toamnă. Strâng în pumn o boabă de strugure. Aroma se împrăştie prin casă. Probabil gospodarii sunt încă în grădină, culegând roadele bogate. Vor umple cămara cu gogoșari, ceapă, varză, cartofi, morcovi, mere și gutui. Păsările călătoare și-au luat deja zborul spre țări mai calde. Pădurile s-au învelit cu pături groase, făcute din frunzele căzute pe pământ. Vântul, ca un zvon de toamnă rece, îmbrățisează trecatorii din orașe. Băncuțele din parcuri își plâng singurătatea, scârțâind. Odată cu venirea toamnei, soarele se maturizează și își arată dinții tot mai puternici. E o întâmplare toamna sau ne-a fost dăruită pentru a nu uita că viaţa e puţin dulce şi puţin acră, exact cum sunt gutuile? Deschid uşa. Fetiţa stă în prag, cu un caiet în mână. Mă poţi ajuta să fac nişte propoziţii despre toamnă?
