Într-o iarnă friguroasă, un copil a avut ideea să facă trei bulgări mari de zăpadă și să-i așeze unul peste altul. I-a pus bulgărelui de sus ochi și gură zâmbitoare din cărbuni și nas dintr-un morcov. I-a pus pe cap o căciulă roșie și în loc de brațe i-a pus o mătură veche.
Așa s-a născut primul om de zăpadă. Noaptea, a venit Zâna Iarna și văzând arătarea din grădină, în glumă s-a gândit să-i dea viață. Când s-a făcut complet liniște, două căprioare înfometate s-au apropiat căutând hrană, iar omul de zăpadă văzându-le, s-a gândit să le ofere nasul lui drept hrană.
Mai târziu, câteva păsărele s-au așezat pe omul de zăpadă și i-au cerut câteva fire de lână din căciulă ca să-și căptușească cuibul, iar el le-a oferit cu drag. Toată noaptea omul de zăpadă a făcut cadouri. A oferit fire de paie din mătura lui cea veche unor iepurași pentru a le pune în culcuș, și a dat cărbunii unor pitici ai pădurii pentru a-și aprinde felinarele.
Spre dimineață când s-a întors Zâna Iarna, a văzut omul de zăpadă despuiat și pentru bunătatea de care a dat dovadă, s-a gândit să ofere și ea un dar special copiilor din lumea întreagă. De atunci, omul de zăpadă a devenit simbolul iernii și în fiecare an când ninge, toți copii se grăbesc să iasă afară și să ridice oameni de zăpadă.
