Răspuns:
Prima scaldă
Îndată ce se năştea copilul, moaşa avea două sarcini importante: să ureze copilului cu vorbe meşteşugite numai de ea ştiute şi să îi facă prima scaldă. Prima scaldă se făcea cu apă rece din fântână (nu din râu, nu din pârâu şi mai ales nu din apă stătătoare). În scăldătoare se puneau, pregătite fiind dinainte:
Busuioc, să fie iubit ca busuiocul;
Bujor, să fie rumen şi frumos;
Miere, să fie dulce la vorbă ca mierea;
Pâine şi zahăr, să-i fie viaţa îndestulată ca pâinea cea de toate zilele şi dulce ca zahărul;
Lapte, să-i fie trupul alb ca laptele;
Ou, să fie întreg ca oul;
Bani de argint, să fie nepreţuit ca argintul;
Aghiazmă, să nu se apropie de dânsul duhurile necurate.
După scăldătoare, apa nu se aruncă oriunde, ci la loc curat, cum ar fi de pildă rădăcina unui nuc sau a unui alt copac frumos şi sănătos.
Cele patruzeci de zile de lehuzie sunt un moment vulnerabil atât pentru mamă cât şi pentru copil. Ca şi perioada sarcinii, perioada lehuziei este marcată de numeroase interdicţii, dar şi de credinţa că mama are puteri magice în a decide soarta copilului său. Femeile lehuze se fereau de a ieşi din casă după lăsarea serii sau să însereze afară din gospodărie căci altfel duhurile rele puteau s-o pocească ori s-o nebunească. Mai periculos era să se întâlnească două lehuze, dar şi acest pericol se desfăcea cu un schimb de ace sau un schimb de pâini. Nici hainele nou-născutului nu vedeau întunericul, căci nu erau lăsate afară peste noapte, iar copilaşul purta la mână sau la guler un şnur roşu care să-l ferească de deochi.
Ca şi în ziua de azi, multe şi felurite sunt temerile unei tinere mame şi ale femeii care se pregăteşte să dea naştere unui prunc. Şi multe dintre ele la graniţa dintre raţional şi iraţional…
